FOTO Două incendii au avut loc ieri în satul Văleni din cauza unor scurtcircuite

În seara de 24 spre 25 aprilie 2020, la ora 01.00, a fost anunțat un incendiu la o gospodărie din satul Văleni, comuna Cornu Luncii.

La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini și Cornu Luncii cu patru autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești, cu pericol de propagare la două case de locuit.

Incendiul a fost stins la ora 04.10.

Au ars o bucătărie de vară pe 60 mp, un atelier de sudură pe 40 mp, un depozit de materiale pe 80 mp și un adăpost de animale pe 20 mp. Au mai ars un utilaj forestier (TAF) și circa 20 de metri cubi de lemn. S-au degradat pereții bucătăriei de vară.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit, cu bunurile aferente.

Tot ieri, pompierii au intervenit cu 10 autospeciale de stingere la un incendiu ce s-a manifestat la un gater din satul Văleni, comuna Cornu Luncii.

Adauga comentariu