FOTO Două mașini s-au izbit pe raza comunei Șcheia, într-o intersecție unde indicatoarele sunt ascunse după copaci

Aseară, în jurul orei 21.00, C.C.C. (41 de ani), din municipiul Botoșani, conducea un autoturism marca Skoda pe strada Petru I Mușat, din comuna Șcheia. La un moment dat, la intersecția cu strada Bârnova, șoferița nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire”, astfel s-a izbit într-un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Marea Britanie, cu volan pe partea dreaptă. 

La volanul Volkswagen-ului se afla C.M.L. (38 de ani), din comuna Vulturești. Acesta conducea mașina dinspre strada Aeroportului către Drumul Național 17.

În urma impactului, autoturismul marca Volkswagen a fost proiectat în gardul unui complex de locuințe modulare, fiind afectat branșamentul de alimentare cu gaze naturale.

D.L. (37 de ani), din județul Bacău, localitatea Onești, pasager în autoturismul Volkswagen a fost rănită ușor, fiind transportată la Spitalul Județean Suceava. La unitatea spitalicească, aceasta a fost diagnosticată cu „contuzie umăr și hemitorace drept”.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Acestora li s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.


În zona unde a avut loc acest accident, nu există semnele de circulație, iar cele care există sunt insesizabile, mai ales noaptea, deoarece sunt printre copaci.

 

 

Adauga comentariu