FOTO Fire de iluminat public și mașini distruse de copaci doborâți de vântul puternic

În urma fenomenelor meteo periculoase din ultimele 24 de ore, pompierii militari suceveni au intervenit în localitățile Câmpulung Moldovenesc, Iacobeni, Vatra Dornei, Frătăuții Vechi și Suceava.

Astfel, militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit joi seară, în jurul orei 20.40, pentru defrișarea unui copac care a căzut peste firele de iluminat public, pe strada Calea Bucovinei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Tot pentru defrișarea unui arbore, care a căzut peste două autoturisme, în cartierul sucevean Burdujeni, pe strada Prieteniei, au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, în această dimineață, pe la ora 01.13.

Joi seară, la ora 22.10, militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au fost solicitați să intervină pentru două misiuni de evacuarea a apei, rezultată în urma ploilor abundente. În localitatea Iacobeni, pompierii au evacuat apa dintr-un adăpost de animale, iar în municipiul Vatra Dornei, pe strada Calea Transilvaniei, s-a evacuat apa dintr-o curte, inundată în urma eșecului utilităților publice (canalizare înfundată).

Adauga comentariu