FOTO Groapă de gunoi ilegală pe un câmp din Salcea, la doi pași de aeroport

Cotidianul Ziar de Suceava a fost anunțat de către localnicii din orașul Salcea despre faptul că în localitate există o groapă de gunoi amenajată ilegal, în apropiere de celebrul „canion”, pe câmp, în apropierea unui râu. Reporterii cotidianului au căutat respectiva groapă de gunoi de pe câmp și au găsit-o. Pe o porțiune de teren denivelat, existau mai multe deșeuri, ce au scăpat de incendiere și așteptau să fie purtate de vânt.

Deoarece, cu ajutorul localnicilor, noi am găsit groapa de gunoi, am încercat să luăm legătura cu primarul și viceprimarul orașului Salcea, cu Agenția de Protecție a Mediului și cu Garda de Mediu, pentru a afla mai multe informații despre acest loc.

În urma apelului efectuat către primarul orașului Salcea, Ilie Lungu, fratele edilului municipiului Suceava, Ion Lungu, ne-am lovit direct de un ton de ocupat.

Pe urmă am reușit să luăm legătura cu viceprimarul orașului Salcea, Constantin Brânzei, care ne-a spus că ar fi existat mai demult o groapă de gunoi în zona menționată, dar n-ar mai fi funcțională, cel puțin de când ocupă el poziția de viceprimar.

„Acolo a fost aia care e închisă, acolo unde au pus ăștia betoane, știu de aia”, a spus viceprimarul orașului Salcea, Constantin Brânzei.

L-am înștiințat pe acesta despre faptul că în urmă cu câteva zile am fost la acel loc și am mai găsit gunoaie.

„Acolo s-au dus niște rromi și au dus din dezmembrări ceva și i-am trimis. Ei au dezmembrat de pe la mașini ceva, dacă e vorba de unde au dat foc”, a menționat acesta.

Când noi am găsit respectiva groapă de gunoi, nu am observat materiale obținute în urma dezmembrărilor mașinilor. Poate nu am observat și din cauza distanței destul de mari. Obiecte de dezmembrări nu am observat, ci doar gunoaie și urme de incendiu, lucru pe care i l-am spus viceprimarului.

„Da știu, noi avem, chiar acum, o acțiune de ecologizare. Am început cu malurile apelor și cu fostele gropi. Acolo a fost cândva, mai demult, nu le-am mai permis să pună, noi colectăm toate deșeurile din localitate.  (...) Noi avem contract cu Ilișești-ul, cu Ritmic-ul”, a adăugat Constantin Brânzei.

Cu această ocazie am aflat și cam de când este închisă respectiva groapă de gunoi, respectiv din jumătatea mandatului trecut și mandatul actual al viceprimarului.

După discuția purtată cu viceprimarul orașului Salcea, noi am luat legătura și cu șeful Agenției de Protecție a Mediului Suceava, Vasile Oșean.

„Noi nu am autorizat acolo absolut nimic. Dacă există, clar e ilegală, anunțați-i pe cei de la Garda de Mediu”, ne-a spus Vasile Oșean.

La final, am luat legătura și cu comisarul șef al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, care ne-a zis că urmează a se efectua un control pe teren pentru a se confirma existența respectivei gropi de gunoi amplasate ilegal. Garda de Mediu Suceava va efectua un control săptămâna viitoare.

 

Adauga comentariu