Ieri, jandarmii din municipiul Câmpulung Moldovenesc au desfășurat o acțiune pe linie silvică, având drept scop depistarea conducătorilor auto care folosesc metode de subdimensionare a masei lemnoase.
Astfel, în jurul orei 13.00, pe drumul forestier Lupoaia din localitatea Frumosu, a fost descoperit un bărbat în vârstă de 45 de ani care transporta cantitatea de 20 metri cubi material lemnos, iar la controlul efectuat nu a putut fi justificată cantitatea de 4,73 metri cubi lemn rotund rășinoase.
În acest caz, conducătorul autoutilitarei a fost amendat cu 1.000 de lei, iar surplusul de lemn a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Vama.
„Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava va lua măsuri și în perioada următoare pentru respectarea cadrului legal care reglementează ocrotirea pădurilor”, a transmis IJJ Suceava.
Adauga comentariu