FOTO Lucrările de modernizare efectuate la DN 18 ar trebui să fie finalizate în vara acestui an

Pe DN 18 se circulă pe asfalt, pe ambele tronsoane cuprinse între Șesuri si Iacobeni, respectiv Lot 3 și Lot 4, restricții de circulație fiind doar la nivelul celor trei poduri la care se lucrează. 

Managerul de proiect de la firma care execută lucrările de modernizare pe DN 18, Vasile Strîmbeanu, a precizat că la Lotul 4 s-a definitivat așternerea stratului de legătură – binder -, iar în prezent s-a început cel de-al doilea strat de mixtură asfaltică, respectiv stratul de uzură.

Deși condițiile meteorologice din această primăvară nu au fost dintre cele mai prielnice pentru execuția lucrărilor, ritmul de execuție va rămâne accelerat, în scopul respectării termenului contractual de finalizare – 31 august 2019.

În ce privește tronsonul Șesuri – Cârlibaba, Lotul 3, acolo au fost realizate 95% din lucrări, urmând a fi executate marcajele și semnalele rutiere.

De asemenea, pe acest tronson, antreprenorul – SC Autotehnorom – va urmări finalizarea acestor lucrări, cu respectarea termenului contractual, respectiv 30 iulie 2019.

Adauga comentariu