FOTO Mai mulți localnici din Moldovița au blocat calea ferată pe care circulă mocănița pe motiv că proprietarul acesteia le-ar folosi ilegal terenurile

Localnicii nemulțumiți din Moldovița s-au ținut de cuvânt. Aceștia au blocat astăzi calea ferată pe care circulă mocănița.

Astăzi, în jurul orei 11.00, mai mulți localnici din Moldovița au așezat bolovan pe calea ferată în semn de proteste. Aceștia susțin că proprietarul mocăniței le folosește ilegal terenurile, fără să aibă încheiat un contract cu ei.

La fața locului a intervenit șeful Poliției Câmpulung Moldovenesc, Răzvan Andreica.

Vom reveni cu amănunte.


Ieri, Ziar de Suceava a publicat articolul intitulat „Mai mulți localnici din Moldovița vor bloca calea ferată pe care circulă mocănița deoarece proprietarul le-ar folosi ilegal terenurile: <Nu ne dorim nimic material, vrem doar să intre în legalitate>” în care arătam faptul că șapte cetățeni din Moldovița i-au trimis o notificare lui Georg Hocevar, austriacul ce deține mocănița, prin care i-au cerut acestuia să încheie cu ei un contract de închiriere pe terenurile pe care le folosește.

„În ipoteza în care veți ignora această notificare și nu veți înțelege să încheiați un contract de încheiere pentru suprafața folosită de societatea dumneavoastră vă aducem la cunoștință că nu vă vom mai permite accesul pe proprietatea noastră urmând să suportați și celelalte consecințe juridice”, au transmis localnicii din Moldovița.

Aceștia au mai transmis: „nu ne dorim nimic material, vrem doar să intre în legalitate”.

Reporterii cotidianului online Ziar de Suceava l-au contactat pe Georg Hocevar pentru a le oferi un punct de vedere cu privire la cele solicitate de localnicii din Moldovița. Acesta susține că oamenii nu ar fi proprietari pe teren și de aceea îi ignoră.

„Eu nu cred că un localnic poate să fie de drept proprietar la o linie veche de 133 de ani. Dacă ar fi așa, ar fi vorba de fals în acte. Credeți că Louis Ortlieb din Munchen a construit în 1888 linia fără să fie expropriați oameni?”, a transmis Georg Hocevar.

Discuții aprinse pe această temă au avut loc și în ședința de Consiliu Local avut loc alaltăieri la Primăria Moldovița, mai mulți consilieri locali cerându-i primarului Traian Iliesi să perceapă o taxă proprietarului mocăniței pentru că ar folosi terenurile comunei. Discuția a rămas însă în aer, fără să aibă vreo finalitate.

Comentarii

precup cristian

30.05.2021 11:55
,,FIECARE PROTESTEAZA IN FELUL LUI ,,,ADEVARUL CA,SI CEL CARE DETINE MOCANITA TREBUIA SA SE INTELEAGA CU PROPRIETARII TERENURILOR !!DAR ,,,,BANUL ....

Adauga comentariu