FOTO O bătrână de 82 de ani a ajuns la spital intoxicată cu fum și arsă la un picior, după ce i-a luat foc casa

Astăzi, în jurul orei 09.30, a izbucnit un incendiu la o casă din satul Dolheștii Mici, comuna Dolhești, 

La fața locului au intervenit pompierii militari de la Punctului de Lucru Dolhasca și cei de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.  

Când echipajele au ajuns la fața locului, exista pericolul ca incendiul să se extindă la întreaga clădire. 

Pompierii paramedici SMURD au preluat o victimă, respectiv proprietara în vârstă de 82 de ani, care era intoxicată cu fum și prezenta arsuri la un picior.

După ce i s-a acordat primul ajutor medical, femeia a fost transportată la spital.

Au ars aproximativ șase metri pătrați din planșeu și s-au degradat pereții casei și restul planșeului.

Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă.

La ora 10.50, incendiul a fost stins, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.

Adauga comentariu