FOTO O casă din Câmpulung Moldovenesc a luat foc din cauza unui scurtcircuit la mașina din curte

În cursul acestei dimineți, pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat în curtea unei proprietăți din localitatea Câmpulung Moldovenesc. Din cauza flăcărilor, incendiul s-a propagat și la acoperișul unor construcții. 

Au ars acoperișul unei clădiri pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, acoperișul unei terase pe o suprafața de aproximativ 10 metri pătrați, fațada din polistiren a unei clădiri pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați și autoturismul de la care a pornit incendiul. 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Adauga comentariu