FOTO O femeie și-a pierdut viața după ce o gospodărie din Solonețu Nou a fost cuprinsă de flăcări

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca au intervenit în această seară, în jurul orei 17.30, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie de vară, în localitatea Solonețu Nou.

La sosirea celor două autospeciale de stingere la fața locului, ardea generalizat construcția din lemn, pe o suprafață de aproximativ 30 mp, cu bunurile din interior.

După localizarea incendiului, pompierii au pătruns în interiorul bucătăriei de vară, unde, din nefericire, au identificat trupul neînsuflețit al proprietarei, în vârstă de aproximativ 65 de ani.

Cele două case din apropiere au fost salvate, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut din sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură).

Adauga comentariu