FOTO Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier ce a avut loc la Vatra Dornei

În această dimineață, în municipiul Vatra Dornei a avut loc un accident rutier între două autoturisme. Au fost rănite patru persoane. Una dintre acestea a fost încarcerată și este în stare de inconștiență.

Evenimentul s-a petrecut în fața subunității de pompieri din zonă. De asemenea, în apropiere se află spitalul din Vatra Dornei.

Victima încarcerată a fost extrasă și predată echipajului de pe ambulanța SAJ.

Una dintre cele patru persoane a refuzat transportul la spital, în timp ce restul au fost transportate la unitatea spitalicească apropiată.

Adauga comentariu