FOTO Plimbarea prin pădurea din apropierea Cetății de Scaun Suceava o experiență neplăcută pentru persoanele care vor să admire frumusețile naturii

Cu ocazia „Zilelor Sucevei”, municipiul Suceava se bucură de un număr mare de turiști, dar și de localnici dornici să se plimbe.

În această perioadă, în zona Cetății de Scaun a Sucevei, s-a organizat un târg tradițional, s-au amplasat mai multe containere cu fel și fel de produse alimentare și s-a construit și o scenă pe care se desfășoară mai multe spectacole.

Până la cetate, cetățenii se deplasează cu mașinile sau pe jos. Cei care aleg să facă o plimbare pe jos până la cetate, merg ori pe strada Parcului și pe Aleea Cetății, ori pe cărările din pădurea în care se află și statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare.

Persoanele care preferă să se plimbe pe cărările din pădure și în drum spre cetate să viziteze și statuia mai sus menționată, sunt nevoiți să admire resturile vegetale lăsate la mila naturii. Respectivele resturi vegetale sunt obținute în urma tăierii buruienilor și a crengilor copacilor. Deșeurile vegetale fiind umede și putrezind au un miros mai puțin plăcut, astfel cei care se plimbă prin pădure nu au parte întocmai de un aer curat.

Statuia lui Ștefan cel Mare și platoul monumentului au fost renovate, inaugurarea având loc la data de 28 noiembrie 2018.

Cetățenii sunt încântați de faptul că au mai multe bănci pentru a poposi în apropierea monumentului. Partea mai puțin plăcută se află în spatele unui zid, din jurul platoului respectiv, unde se află mai multe gunoaie aruncate în bătaie de joc.

Pe drumul dinspre statuia lui Ștefan cel Mare spre Cetatea de Scaun a Sucevei cetățenii trebuie să se deplaseze, cu riscul de a se accidenta, pe niște plăci vechi de mai bine de 20 de ani.

Pe același drum, aceștia se pot așeza pe niște bănci de beton, nu în tocmai comode. Problema comodității nu este neapărat că băncile sunt din beton, ci că trebuie să stea cu genunchii la nivelul capului.

Așadar, plimbarea prin pădurea cetății este posibil să nu fie o experiență prea plăcută pentru persoane care doresc să admire frumusețile naturii.

Adauga comentariu