FOTO Podul unei case din Plopeni a fost distrus de un incendiu pornit de la coșul de fum

Noaptea trecută, pe la ora 01.10, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Plopeni, orașul Salcea.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la anexele din gospodărie.

Incendiul a fost stins la ora 03.00.

Au ars astereala și podul casei, construite din lemn, pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați. Au mai fost afectate de flăcări diferite materiale și bunuri casnice depozitate în pod.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum deteriorat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și construcțiile anexe din gospodărie.

Adauga comentariu