FOTO Polițiștii au venit de hac societății comerciale Holz Transport care s-a obișnuit să transporte lemne ilegal: „Cu știrea acestor doi lucrători silvici a sustras ilegal din acel loc circa 300 metri cubi de lemn”

Ieri, pe la ora 15.30, polițiștii de la Marginea au fost sesizați printr-un apel la 112 despre faptul că un ansamblu format din autoutilitară și remorca transportă material lemnos din comuna Sucevița. Apelantul a spus că lemnele ar fi fost încărcate din alt loc decât cel de pe avizul de însoțire.

Polițiștii au identificat ansamblul menționat, respectiv o autoutilitară marca MAN ce tracta o remorcă, ambele încărcate cu material lemnos, în jurul orei 16.00 pe raza comunei Marginea.

Camionul era condus de către Liviu O., din comuna Marginea. Acesta a prezentat oamenilor legii avizele pentru control. În avize era trecut că punctul de încărcare ar fi „Depozit SC Holz Transport SRL Sucevița” și punctul de descărcare „Depozit SC Holz Transport SRL Marginea”, fiind menționată ora 15.35 pentru plecarea transportului.

Deoarece existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată, ansamblul a fost condus la Atelierul de Împletituri din comuna Marginea. Personalul din cadrul Ocolului Silvic Marginea a inventariat materialul lemnos și a aflat că ansamblul era încărcat cu 61,70 de metri cubi de lemn rotund rășinoase, cu 11,65 de metri cubi mai mult decâd cantitatea trecută în avize.

SC Holz Transport SRL Marginea a fot amendată cu 6.000 de lei. Cantitatea de 61,70 metri cubi de material lemnos, în valoare de 21.705 lei, a fost confiscată.

Un cetățean a dat mai multe detalii cu privire la transportul menționat mai sus.

„Acum o să explic mai în detaliu ce s-a întâmplat ieri cu acel camion care transporta ilegal o cantitate impresionantă de material lemnos. El provenea din cantonul silvic Bercheza, pârâul Rotarul, unde își desfășoară activitatea de pădurar domnul Calancea Gheorghe, iar ca șef de district mai nou și șef al Ocolului Silvic Marginea domnul Rotari Ionel. Firma Holz Transport, cu știrea acestor doi lucrători silvici a sustras ilegal din acel loc circa 300 mc lemn fara autorizatie de exploatare ba chiar mărcile de pe trunchiurile arborilor tăiați fiind ori false ori cu ciocan <închiriat> de la domnul inginer, ceea ce constituie o infracțiune silvică foarte gravă. Bineînțeles avizul de însoțire al transportului indentificat ieri și în care era specificată o cantitate mult mai mică era emis din altă locație unde se afla depozitul de masă lemnoasă a acestei firme. S-a dispus confiscarea cantității transportate respectiv 61,7 mc și obligarea firmei la plata contravalorii acestei cantități, firma a fost sancționată cu o amendă de 6.000 de lei. Mulțumim echipajului de poliție care a acționat imediat și prompt și sperăm să se continue cercetările în această speță”, a spus Vatamaniuc Tiberius.

Polițiștii suceveni au mai depistat un transport ilegal al firmei SC Holz Transport SRL și anul trecut. Această societate comercială, înființată la data de 1 februarie 2011, este administrată de Adrian Constantin Antimie.

sursa foto: Facebook/ Vatamaniuc Tiberius

Adauga comentariu