FOTO Primăria Volovăț a fost amendată cu 15.000 de lei pentru o groapă de gunoi ilegală care a apărut în apropierea șoselei de centură a Rădăuțiului

Garda de Mediu transmite faptul că s-a autosesizat și au efectuat verificări pe raza localităților Rădăuți și Volovăț, după ce în mediul online a apărut o filmare în care se puteau observa mai multe deșeuri abandonate în apropierea șoselei de centură a municipiului Rădăuți. 

Specialiștii Gărzii de Mediu au găsit la fața locului deșeuri menajere, deșeuri reciclabile amestecate, deșeuri din construcții și deșeuri vegetale. Acestea erau abandonate atât pe malul drept al râului Suceava, cât și în zona „Lunca” de pe malul stâng al râului Suceava. 

În aceste condiții, Primăria Rădăuți a primit un avertisment, având în vedere faptul că o mică parte dintre deșeuri se aflau pe teritoriul localității respective, dar și pentru că Primăria începuse salubrizarea zonei. În cazul comunei Volovăț, reprezentanții Gărzii de Mediu au aplicat o amendă în valoare de 15.000 de lei.

Ambele unități administrative teritoriale sunt obligate să strângă toate deșeurile abandonate și depozitate ilegal.

Adauga comentariu