FOTO Șoferița care a fost cât pe ce să ajungă cu mașina în râul Bistrița a adormit la volan

Ieri, în jurul orei 12.00, a fost anunțat un accident rutier pe raza localității Broșteni, în zona Barnar.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la Punctul de Lucru Crucea, împreună cu un echipaj SAJ.

Pe marginea albiei râului Bistrița a fost identificat un autoturism marca Skoda Octavia. Mașina respectivă, a ajuns în acel loc după ce șoferița în vârstă de 54 de ani, din județul Brașov, a adormit la volan. 

Femeia se îndrepta cu mașina dinspre Broșteni spre Vatra Dornei, iar la un moment dat, după o curba spre dreapta, a adormit și a pătruns pe sensul opus de mers acroșând mai mulți parapeți din beton montați pe marginea părții carosabile fiind ulterior proiectată pe marginea albiei râului Bistrița, pe partea carosabilă nefiind identificate urme de frânare.

În urma accidentului femeie a acuzat dureri lombare și a fost transportată la Spitalul din Vatra Dornei. Aceasta se afla singură în autoturism în momentul accidentului.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesteia i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.

 

Adauga comentariu