FOTO Șoferul autoturismul care s-a rupt în două după accidentul din Rădăuți depășea o coloană de mașini. Autovehiculul respectiv avea volanul pe partea dreaptă

Astăzi, în jurul orei 12.25 pe raza municipiului Rădăuți s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unui bărbat și rănirea altor doi.

Accidentul s-a produs pe strada Putnei, în interiorul municipiului Rădăuți, la ieșirea spre localitatea Gălănești. Un autoturism Audi înmatriculat în România, cu volan pe partea dreaptă, condus de către Cristian Ionuț Vijelie (21 de ani) din comuna Gălănești, a intrat în depășirea unei coloane de vehicule poziționată în spatele unui autoturism MiniCooper condus de o femeie de 27 ani din comuna Dornești. Cea din urmă se angajase într-un viraj la stânga pe o stradă secundară.

Autoturismul Audi care a intrat în depășirea coloanei, pentru a evita coliziunea cu autoturismul MiniCooper a virat stânga intrând în coliziune violentă cu un stâlp de energie electrică.

În urma impactului, Vasile Sacaleanu (18 ani), din Rădăuți, pasager în autorismul Audi a decedat, iar alți doi bărbați din Audi au fost răniți grav fiind transportați la spital (șoferul și un alt pasager, Adrian Ilie Popiuc de 19 ani din comuna Dornești).

Șoferului i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta are permis valabil.

Din autoturismul MiniCooper care era condus de o femeie și în care se mai afla copilul acesteia nu au rezultat victime, vehiculul fiind doar ușor acroșat de auto Audi.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii evenimentului.

Tânărul de 21 de ani a fost diagnosticat cu „politraumatism, traumatism cranio cerebral nivel mediu, traumatism cranio facial sever, contuzie toraco-abdominala, contuzie renala dr”. Acesta rămâne internat pe BMF în ATI.

Tânărul de 18 ani a fost diagnosticat cu „politraumatism, stop cardio-respirator resuscitat, traumatism cranio cerebral grav (cu fracturi, hematom subdural, contuzii cerebrale), fracturi la nivelul coloanei cervicale, fracturi costale și contuzii pulmonare, fracturi multiple la nivelul bazinului”. Acesta a fost internat la Secția de Neurochirurgie ATI.

Adauga comentariu