FOTO Șoferul care s-a izbit cu mașina într-un copac și a omorât un adolescent de 17 ani era beat

Aseară, în jurul orei 00.00, Adrian Sofronea (19 ani), din municipiul Rădăuți, conducea un autoturism marca Ford Focus, pe drumul comunal neclasificat „Șoarec” din comuna Marginea. Acesta se îndrepta către DN 17A.

În autoturismul menționat se afla pe scaunul din dreapta față E.F. (15 ani), iar pe bancheta din spate se afla Dumitru Nastasiuc (17 ani). Ambii pasageri erau din municipiul Rădăuți.

La un moment dat, după o curbă spre stânga, din cauza vitezei excesive cu care circula, Sofronea a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă și s-a oprit cu mașina într-un copac.

În urma impactului, șoferul și pasagerul de pe scaunul din dreapta față au fost răniți, iar pasagerul din spate a decedat.

Șoferul și pasagerul de 15 ani au fost transportați la spitalul din Rădăuți, iar pe urmă au fost transferați la SJU Suceava.

Adrian Sofronea a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Vinovat de producerea accidentului se face șoferul pentru că nu a adaptat viteza pe sector de drum în curbă.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă” și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

Adauga comentariu