FOTO Țigări de contrabandă descoperite în peretele unui microbuz ce încerca să intre în țară prin Vama Siret

În noaptea de joi spre vineri, pe la ora 00.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat cetățeanul român B.V., în vârstă de 25 de ani, care conducea un autoturism Opel.

Cum existau suspiciuni că acesta transportă țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au făcut un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în peretele lateral stânga spate al autoturismului, cantitatea de 620 de pachete cu ţigări, având provenienţă ucraineană.

Țigările în valoare totală de 930 de lei au fost confiscate, iar tânărul a fost amendat cu 5.000 de lei.

Adauga comentariu