FOTO Un câine cu un ochi scos a fost salvat din mâinile unui sălbatic din Dolhasca ce-l bătea cu bestialitate pentru că nu lătra

Reprezentanții Casa lui Patrocle au fost sesizați de către o femeie din satul Siliștea Nouă, comuna Dolhasca, despre faptul că în apropierea gospodăriei sale există un individ care își maltratează câinele pentru că nu latră. Când cei dintâi au ajuns la fața locului au găsit un câine bătut cu bestialitate, cu un ochi scos și cu nenumărate răni.

„În miezul nopții trecute (n.r. - 29 iulie 2021) am primit un mesaj în care o doamnă ne-a lăsat numărul de telefon și ne ruga cu disperare s-o sunăm.

Doamna plângea neputioasă, cum că la mămăița ei la țară, vecinul și-a bătut câinele până i-a crăpat capul. Prima noastră întrebare a fost - de ce l-a bătut?! Iar răspunsul, unul vechi, clasic și tradițional în același timp - din cauză că nu latră.
Halucinant și rușinos.

Rușinos pentru că trăim într-un ev mediu din care pare că nici nu putem ieși, dar nici nu vrem să facem eforturi prea mari. Mai ales în mediul rural. Mai ales în satele și cătunele uitate de timp, de lume și de stelele civilizate de pe steagul UE.

Degeaba. N-ai cum. N-ai cum să-i educi, nici cum să le explici, nici cum să le schimbi mentalitățile primitive și expirate. Pur și simplu sunt compromiși și irecuperabil fără prea multe șanse de reabilitare. Decât dispariția odată cu generația din care fac parte.

Unde? Sat Siliștea Nouă, comuna Dolhasca. Suceava, evident.

Câinele mare, cu un ochi scos, pare că are și mandibula fracturată. Clar a primit un par în cap. Cică vecinul l-a bătut regulat, l-a fugărit pe uliță, dar bietul câine s-a întors mereu acasă. Tot la poarta călăului. Așa-i câinele, prea bun. Iar când ești prea bun, ești luat de prost.

Este albastru căci femeia noastră a încercat să-i oblojească rănile. Tot ea l-a ademenit în curtea sa și l-a ținut acolo până am ajuns după el.

Un biet câine. Pe care un nemernic l-a luat de undeva ca să aibă și el câine de pază în bătătură. Câinele, prea bun pentru lumea asta, nu presta destul. Si s-a trezit într-un lanț și într-un destin stabilit de un nebun. Bătut, batjocorit, cu ochiul scos și plin de belituri.

Internat acum la clinica Scooby Vet, intrat direct în operație.

Am făcut sesizare către Biroul pentru Protecția Animalelor. Autoritățile erau deja în drum spre Siliștea Nouă. Căci la Suceava acești oameni își fac treaba bine!

Câinele, într-un evident pericol, a primit imediat Ordin de plasare în adăpost emis de către Poliția Animalelor și va rămâne în grija noastră”, au spus cei de la Casa lui Patrocle.

Adauga comentariu