FOTO Un contrabandist, care transporta țigări de peste 160.000 de lei, s-a ascuns de polițiști într-o crâșmă din Horodnic de Sus

La data de 17 mai 2019, în jurul orei 11.45, în baza datelor și informațiilor obținute, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Rădăuți – Secția nr.3 de Poliție Rurală Marginea a observat pe raza comunei Horodnic de Sus, un autoturism înmatriculat în Bulgaria care se deplasa pe DN 2E pe direcția Voitinel – Horodnic de Sus și al cărui șofer, aflat singur în mașină, a manifestat un comportament suspect.

Astfel, acesta a parcat autoturismul în fața unui bar și a intrat în interior, fiind identificat de către polițiști în persoana lui Gheorghe Cozma (63 de ani), din orașul Vicovu de Sus.

În urma controlului făcut asupra mașinii, polițiștii au găsit în interior 15.147 de pachete cu țigări fără timbru fiscal.

Țigările în valoare de circa 167.330 de lei au fost confiscate, iar autoturismul în valoare de aproximativ 35.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul poliției până la finalizarea cercetărilor.

Totodată, vicoveanul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, acesta fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Judecătoriei Rădăuți, cu propunere de arestare preventivă.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit și faptul că Gheorghe Cozma a mai fost depistat de polițiști la data de 1 octombrie 2017, în timp ce transporta pe raza comunei Sucevița, țigări de contrabandă, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În cursul zilei de 18 mai 2019, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Adauga comentariu