FOTO Un drum din Șaru Dornei proaspăt modernizat a fost dat spre folosință distrus: „Îi mai bine ca-nainte”

În comuna Șaru Dornei a fost dat spre folosință un drum distrus care este însă proaspăt modernizat. Șoseaua buclucașă se află în satul Neagra Șarului, în zona denumită „Pe lângă vale”. Distrugerea drumului a avut loc în urmă cu mai bine de o lună, însă nimeni nu a remediat problema până în prezent.

Primarul Cătălin Iordache susține că nu a fost efectuată recepția lucrărilor și până atunci constructorul ar avea timp să repare distrugerile apărute la drumul proaspăt modernizat.

„Lucrarea este neterminată și la un moment dat când vom recepționa această lucrare va fi ok. Cum era înainte și  cum e acum? Îi mai bine ca-nainte. În realizarea drumului, în timpul în care s-a pus betonul, a fost cineva care a rămas necunoscut și care a trecut cu un utilaj pe acolo prin zona respectivă și a stricat drumul. Constructorul este cel care va face drumul. Până la sfârșitul anului sperăm că se va face drumul”, a declarat primarul Cătălin Iordache.

Drumul comunal din Șaru Dornei este modernizat prin proiectul PNDL.

Adauga comentariu