FOTO Vodă va petrece minimum 30 de zile în arest, după ce s-a urcat beat l-a volan și a provocat un accident mortal la Vatra Dornei

Judecătoria Vatra Dornei a admis propunerea arestării preventive pentru 30 de zile față de Marius Ovidiu Vodă (25 de ani), din comuna Cornu Luncii, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

(FOTO: Marius Ovidiu Vodă)

Vă amintim faptul că, Vodă s-a urcat beat la volan și a provocat un accident mortal în municipiul Vatra Dornei.

Ieri dimineață, 24 ianuarie 2021, puțin înainte de ora 08.00, în fața subunității de pompieri din Vatra Dornei a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. În urma acestui eveniment au fost rănite patru persoane, una dintre ele rămânând încarcerate într-un autoturism și ajungând la spital în stare de inconștientă, în stop cardio respirator.

Se pare că Marius Ovidiu Vodă, conducea un autoturism marca Audi pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Vatra Dornei, dinspre Roșu către Argestru. Din cauza vitezei excesive și din cauza alcoolemiei, individul a ajuns cu mașina pe contrasens și s-a izbit frontal într-un autoturism marca Volkswagen. La volanul mașinii din urmă se afla C.P.S. (28 de ani), din municipiul Vatra Dornei.

C.P.S. a fost declarat decedat la ora 08.40.

În urma accidentului a mai fost rănită și I.S. (50 de ani), pasageră în Volkswagen, Marius Ovidiu Vodă și A.B. (23 de ani), pasageră în Audi. Toți aceștia au fost transportați la Spitalul din Vatra Dornei.

Cadavrul lui C.P.S. va fi depus la morga Spitalului din Vatra Dornei pentru efectuarea necropsiei.

Marius Ovidiu Vodă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „vătămare din culpă” și „conducere sub influența băuturilor alcoolice”.

sursa foto: Facebook/ Marius Ovidiu Voda

Comentarii

Batman

25.01.2021 19:21

Iti dorim sa putrezesti in inchisoare jegule ! Probabil te bazezi ca te scapa mami si tati cu banii din lemne.

Adauga comentariu