Geamul unei farmacii a fost spart de către un bărbat cu probleme psihice

La data de 16 iulie 2021, la ora 12.11, polițiștii au fost anunțați prin 112 de către Laura A. desore faptul că un bărbat este agresiv și a spart geamul la o farmacie din comuna Baia.

În după - amiaza zilei de 16 iulie a.c., în jurul orei 12.00, Gheorghe L., din comuna Baia, cunoscut cu probleme psihice, s-a deplasat la sediul farmaciei Alexfarm din localitate, unde, pe fondul unei discuții contradictorii cu o persoană, a spart geamul de la intrarea în farmacie, lovindu-l cu pumnul.

Gheorghe L. a fost legitimat și încătușat de polițiști, după care la fața locului a fost solicitată o ambulanță care l-a transportat pe bărbat la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni, unde a fost internat.

În urma săvârșirii infracțiunilor au fost create doar pagube materiale.

Gheorghe L. a mai fost internat la Spitalul de Maximă Siguranță Grajduri, de unde a fost externat în cursul anului 2021.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere”.

Adauga comentariu