Georgel Zlei, fostul șef al Ocolului Silvic Moldovița, obține o primă victorie în fața Direcției Silvice Suceava și este la un pas de a reveni pe funcția din care a plecat cu scandal

Tribunalul Suceava a admis acțiunea intentată de Georgel Zlei, fostul șef al Ocolului Silvic Moldovița, împotriva Direcției Silvice Suceava.

Astfel, judecătorii au anulat cererea de demisie din data de 10 octombrie 2019, decizia emisă de directorul Direcției Silvice Suceava, precum și actul adițional la C.I.M..

Magistrații au mai dispus repunerea lui Georgel Zlei pe funcția de șef al Ocolului Silvic Moldovița și plata diferenţei dintre drepturile salariale pentru funcţia de şef de ocol şi cea de şef de district, începând cu data de 10 octombrie 2019 şi până la reintegrarea efectivă, sume ce vor fi indexate cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data scadenţei drepturilor şi până la data plăţii efective.

De asemenea, Direcția Silvică Suceava a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Trebuie menționat că decizia nu este una definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

La data de 10 octombrie 2019, Georgel Zlei, șeful Ocolului Silvic Moldovița, și-a dat demisia din funcția deținută în ultimii ani.

Conform directorului Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, Zlei a renunțat la șefia Ocolului Silvic Moldovița din motive personale. El a fost încadrat pe o altă funcție conform pregătirii profesionale pe care o deține.

Fostul șef de la Ocolul Silvic Moldovița nu a vrut să comenteze motivele care l-au determinat să-și dea demisia.

Anul trecut, Georgel Zlei a fost în centrul unui scandal monstru în ultima perioadă în urma investigației celor de la Recorder care a scos la iveală mai multe probleme întâlnite pe raza Ocolului Silvic Moldovița.

Sursa foto: www.suceavalive.ro

Adauga comentariu