Gheorghe Big din Frasin a fost reținut pentru 24 de ore pentru că a terorizat două femei mai bine de jumătate de an

La nivelul Poliției orașului Frasin, începând cu luna ianuarie 2021, au fost înregistrate mai multe dosare penale pe numele lui Gheorghe Big de 37 ani, din orașul Frasin, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovire sau alte violențe”, „amenințare”, „hărțuire”, „violare de domiciliu”, „încălcarea ordinului de protecție” și „încălcarea ordinului de protecție provizoriu”. Cu alte cuvinte, bărbatul și-a terorizat fosta concubină și pe mama acesteia.

La data de 6 iulie 2021, s-a dispus reunirea dosarelor penale și în baza probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de individul sus-menționat pentru lovire și alte violențe (două femei), amenințare (nouă acte materiale față de o femeie, un act material față de altă femeie), hărțuire (o femeie), violare de domiciliu (două infracțiuni față de o femeie, una față de alta), încălcarea ordinului de protecție (două infracțiuni față de o femeie) și încălcarea ordinului de protecție provizoriu (față de o femeie). Așadar despre acest caz a fost înștiințat și procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Ieri, 9 august 2021, individul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. Astăzi, Gheorghe Big urmează a fi prezentat procurorului de caz în vederea luării unei măsuri preventive față de inculpat.

Calvarul fostei concubine a lui Big și a mamei acesteia a început prin luna ianuarie a anului curent, după ce bărbatul s-a întors din străinătate. Bărbatul le-a terorizat pe femei și înainte de a pleca în străinătate, motiv pentru care au fost întocmite ordine de protecție.

Adauga comentariu