Grupare de contrabandiști, care a introdus ilegal în țară sute de mii de pachete cu țigări, destructurată de DIICOT Suceava

La data de 15 mai 2019, procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatilor M. C., P. L. I., G. P., S. V. D., B. P, Ț. T. D., B.I. și B.M., într-un dosar vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârşirea infracțiunii de contrabandă.

Activitatea infracţională a membrilor grupului infracțional organizat a constat în introducerea de ţigări de contrabandă, peste frontiera „verde” cu Ucraina, adiacentă localității Ulma şi comercializarea acestora către diverşi intermediari, care le-au distribuit spre vânzare pe piaţa neagră din ţara noastră.

În cadrul activităților de urmărire penală  au fost realizate 32 de activități de confiscare legendată a diferite cantități de țigarete de proveniență extracomunitară, totalizând 316.079 de pachete cu astfel de țigări.

Tot ieri, procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, Iași și Bacău au făcut 26 de percheziţii domiciliare pe raza județului Suceava şi o percheziţie domiciliară pe raza județului Bacău.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 10.498 de pachete cu ţigări de contrabandă, 59 de telefoane mobile, 39 de cartele telefonice, patru autoturisme, suma de 37.250 de lei și 1.030 de euro, cinci stașii emisie – recepție, două binocluri, șase laptop-uri, 13 memory stick, un card microSD, două tablete, mai multe înscrisuri şi documente cu valoare probatorie.

Inculpații reținuți au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava şi patru dintre ei urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei și cadrelor de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi IJJ Suceava.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Adauga comentariu