Haine contrafăcute depistate de jandarmi în piața de la Vicovu de Sus

Sâmbătă, 3 octombrie a.c., un echipaj de jandarmi a constatat faptul că o femeie, care se afla într-o piață din localitatea Vicovu de Sus, avea expuse spre vânzare, pe o tarabă, mai multe articole de îmbrăcăminte inscripționate cu diverse mărci cunoscute.

Jandarmii au procedat la legitimarea acesteia, constatând că femeia este în vârstă de 31 de ani şi are domiciliul în municipiul Suceava.

Pe taraba amplasată, erau expuse spre vânzare 83 articole de îmbrăcăminte, toate inscripționate cu diverse mărci cunoscute pentru care nu existau documente justificative. În acest caz, jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârșirea unei fapte susceptibile a fi infracțiunea de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, care au fost predate împreună cu bunurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava pentru continuarea cercetărilor.

Totodată, au fost confiscate șapte parfumuri în valoare de 300 de lei pentru vânzarea acestora în alte locuri decât cele stabilite de lege, faptă prevăzută și sancționată de Legea nr.12 din 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Adauga comentariu