IGPR a transmis informații false, pe site-ul oficial al Poliției Române, despre accidentul mortal de la Dorna Candrenilor. Pietonul lovit mortal traversa REGULAMENTAR strada, iar șoferul a ajuns în arestul IPJ Suceava

Ieri dimineață, pe DN 17, pe raza localității Dorna Candrenilor, a avut loc un accident rutier în urma căruia un pieton și-a pierdut viața. Cu privire la acest eveniment, Inspectoratul General al Poliției Române a transmis informații false în rubrica „Infotrafic” de pe site-ul oficial al Poliției Române, pe care nu le-a mai corectat ulterior. Cei de la IGPR au transmis faptul că pietonul în cauză a fost surprins de o mașină în timp ce traversa neregulamentar, în timp ce situația de la fața locului este cu totul alta. Polițiștii suceveni au constatat la fața locului că victima se afla pe trecerea de pietoni în momentul în care a fost lovită de mașină.

Mai exact, ieri dimineață, pe la ora 07.00, Dumitru Vasiluț (65 de ani), din comuna Poiana Stampei, conducea un autoturism marca Hyundai pe DN 17, în comuna Dorna Candrenilor. Acesta circula dinspre satul Dorna Candrenilor spre Poiana Stampei. La un moment dat, șoferul a lovit-o cu mașina pe Aurica H. (67 de ani), din comuna Poiana Stampei. Cea din urmă a fost lovită de autoturism în timp ce traversa regulamentar drumul pe trecerea pentru pietoni, conform constatării făcute de polițiștii care au efectuat cercetări la fața locului.

Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au putut face altceva decât să constate decesul victimei.

Pe urmă, deoarece accidentul s-a demonstrat că a fost foarte grav, oamenii legii l-au reținut pe șofer pentru 24 de ore. Între timp, Dumitru Vasiluț a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, iar cu această ocazie s-a dispus față de bărbat luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „ucidere din culpă”.

 

Adauga comentariu