Imagini cu șantierul trotuarului de 150 de metri a cărui valoare este de peste 64.500 de euro, fără TVA. Muncitorilor li s-a ordonat să spargă tot ce au betonat

Trotuarul de 150 de metri care se construiește în comuna Dornești a fost spart cu picamerul imediat după ce abia s-au turnat câțiva metri de beton. Începând de marți dimineață, muncitorilor li s-a solicitat să spargă tot betonul turnat și să reia lucrările de la început.

Probabil distrugerea trotuarului a fost ordonată în urma verificărilor făcute de reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții Suceava.

Conform informațiilor oferite de consilierii locali ai comunei Dornești presei locale, betonul, pe care ar fi trebuit așezate pavelele, ar fi fost spart deoarece nu au fost respectate mai multe aspecte, respectiv terenul nu ar fi fost compactat, nu s-ar fi aplicat strat de balastru, nu erau folosite materiale corespunzătoare, plasa sudată era neconformă, iar pentru grinzile de rezistență era folosită o plasă sudată îndoită la 90 de grade în loc de armătură din fier beton.

Ieri, reporterii Ziar de Suceava s-au deplasat la fața locului pentru a urmări evoluția lucrărilor la celebrul trotuar de 150 de metri, a cărui construire valorează peste 64.500 de euro, fără TVA.

La fața locului erau mai mulți muncitori ai firmei SC Rual Infracon SRL, din municipiul Suceava, care până au văzut camerele de filmare păreau că stau de vorbă. Pe urmă, după ce au fost întrebați dacă ei lucrează la celebrul trotuar de 150 de metri, au început să se plimbe pe șantier. Până reporterii au plecat din zona respectivă, un singur muncitor a dat impresia că lucrează, mișcând puțin un mini excavator.

 

 

Adauga comentariu