Incendiul de la Palatul Administrativ Suceava ar fi izbucnit din cauza unui conductor electric defect de la toaletele din mansardă

În ceea ce privește incendiul de la Palatul Administrativ Suceava, comisia de cercetare de la fața locului, compusă din specialiști IPJ, Poliție Criminalistică, ISU și specialiști pe rețele electrice, a stabilit faptul că incendiul a izbucnit în zona unuia dintre grupurile sanitare de la nivelul mansardei.

Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect. 

Focul s-a extins în zona podului, care era puternic ventilat de golurile de aer și în care se afla o cantitate mare de materiale combustibile (îndeosebi lemn), astfel încât s-a produs o ardere generalizată, într-un timp foarte scurt. Inclusiv vântul puternic a fost factor favorizant în dezvoltarea flăcărilor. 

În altă ordine de idei, tot astăzi, s-a efectuat evaluare preliminară a clădirii și s-a observat că parterul și primul etaj sunt puțin afectate. Este posibil, ca în perioada imediat următoare, spațiile de la nivelul parterului să poată fi reutilizate. 

De asemenea, în ședința CJSU s-a stabilit relocarea de urgență a unor spații de la Palatul Administrativ, către alte spații pe care le administrează Consiliul Județean (Muzeu și altele), astfel încât activitatea celor două instituții să nu aibă de suferit din acest punct de vedere.

Alte știri despre acest subiect:

Mesajul purtătorului de cuvânt ISU Suceava după ce internauții i-au batjocurit pe pompierii care au intervenit la Palatul Administrativ: „Suntem simpli oameni, am mărturisit de nenumărate ori acest lucru. Dar dăm TOTUL atunci când plecăm în misiune”

Incendiul de la Palatul Administrativ Suceava a fost declarat lichidat. Pompierii s-au luptat cu flăcările circa șapte ore

Incendiul izbucnit la Palatul Administrativ Suceava a afectat birourile cu servere și documente gestionate de STS și SRI

Declarația președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, în timpul incendiului de la Palatul Administrativ: „Mansarda a fost modernizată în 2015 din ce îmi aduc aminte. Probabil va trebui să relocăm o parte din birouri”

Imagini de la incendiul de proporții care a distrus acoperișul Palatului Administrativ Suceava. 18 autospeciale de stingere au intervenit la fața locului

Incendiu la Palatul Administrativ din Suceava. Pompierii intervin cu patru autospeciale de stingere

 

 

Adauga comentariu