Închisoare cu suspendare pentru doi rromi deoarece l-au amenințat pe pădurarul care încerca să îi oprească din a fura lemne

Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Petre Ionel Nedelcu la șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Suceava sau în cadrul Primăriei comunei Mitocu Dragomirnei, pe o perioadă de 70 de zile.

Isac Petru Darie a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj” și „lovire sau alte violențe”. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani și șase luni.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Suceava sau în cadrul Primăriei comunei Mitocu Dragomirnei, pe o perioadă de 80 de zile.

Față de această decizie se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare.


La data de 16 mai 2017, în jurul orei 12.30, un pădurar efectua activități de patrulare pentru prevenirea tăierilor de arbori în apropierea barierei de acces în pădurea pe care trebuia să o apere. La un moment dat, acesta a observat o căruță cu doi cai, în care se aflau trei indivizi de etnie rromă. Pădurarul i-a recunoscut doar pe doi indivizi.

Cei trei bărbați i-au solicitat pădurarului să le permită accesul în pădure pentru a tăia lemne. Cel din urmă a refuzat.

Văzând că nu li se permite accesul în pădure, Petre Ionel Nedelcu și Isac Petru Darie au început să îl înjure și să îl amenințe cu bătaia pe pădurar. Aceștia i-au mai spus pădurarului că îi vor da foc la casă, dacă nu îi lasă să taie lemne din pădure.

Până la urmă, rromii au intrat în pădure, prin șanțul de lângă barieră.

După ce a văzut că nu se poate înțelege cu cei trei indivizi, pădurarul l-a sunat pe șeful de ocol și pe un tehnician pentru a le solicita sprijinul în vederea aplanării conflictului.

Pădurarul, șeful de ocol și tehnicianul au intrat în pădure, i-au surprins pe Nedelcu și pe Darie încercând să rupă crengi de la copaci. După ce hoții i-au văzut pe cei trei, au început din nou să amenințe cu acte de violență și cu distrugerea bunurilor prin incendiere.

După vreo 10 - 15 minute de amenințări, Nedelcu, Darie și prietenul lor au plecat spre imașul comunal, ieșind din pădure tot prin șanțul pe unde au intrat. Aceștia se îndreptau spre casă.

Pădurarul, șeful de ocol și tehnicianul au fost audiați în vederea identificării inculpaților.

Și Darie cu Nedelcu au fost audiați. Cu această ocazie cei doi au declarat că în fiecare an merg în pădure pentru a tăia lemne pentru foc. De asemenea, aceștia au spus că și în anul 2017 au procedat la fel, dar nu s-au certat niciodată cu pădurarul pentru că ar fi fost surprinși tăind lemne fără acceptul acestuia. Cei doi nu au recunoscut că s-ar fi certat cu pădurarul, nu i-ar fi adresat amenințări și nu își explică de ce martorii audiați ar fi afirmat că i-ar fi auzit pe cei doi adresându-i amenințări pădurarului.

Ulterior, inculpații au fost din nou audiați. Cu această ocazie indivizii au recunoscut că au mers să fure lemne din pădure, au fost opriți de pădurar în zona barierei și au avut discuții „mai aprinse” cu acesta. Cei doi au negat în continuare că l-ar fi amenințat pe pădurar. Indivizii au recunoscut că s-au strecurat cu căruța pe lângă barieră, deși pădurarul nu le-a dat voie. Inculpații au recunoscut și faptul că, după ce au fost abordați de șeful de ocol și de tehnician, cei din urmă le-au solicitat acestora să plece din pădure. Darie și Nedelcu au recunoscut că între ei, pădurar, șeful de ocol și tehnician a avut loc o discuție pe un ton mai aprins. Nici atunci inculpații nu l-ar fi amenințat pe pădurar.

Adauga comentariu