Închisoare cu suspendare pentru Valerian Solovăstru, directorul tehnic al Direcției Silvice Suceava, care a lovit mortal o fetiță de 12 ani pe o trecere de pietoni din Ilișești

Curtea de Apel Suceava a admis apelul inculpatului Valerian Solovăstru, director tehnic la Direcția Silvică Suceava, fără antecente penale, împotriva sentinței Judecătoriei Suceava prin care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Magistrații Curții de Apel Suceava au dispus suspendarea executării pedepsei. Termenul de supraveghere stabilit este de patru ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. De asemenea, în aceeași perioadă inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc sau Primăriei municipiului Suceava, pe o perioadă de 120 de zile.

Părțile civile din dosar trebuie să primească daune morale în valoare totală de 450.000 de lei.

Decizia este definitivă.


La data de 31 iulie 2018, în jurul orei 09.55, Valerian Solovăstru (58 de ani), din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea autoturismul BMW X5 pe DN 17, pe direcția Suceava – Gura Humorului, în zona localității Ilișești, circulând pe banda de lângă axul drumului pe un sector cu două benzi de circulație pe sens, în apropierea trecerii pentru pietoni din dreptul Școlii Generale Ilișești a surprins-o și accidentat-o pe Albertina R., în vârstă de 12 ani, din localitate, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, dinspre dreapta spre stânga, având în vedere direcția de deplasare a mașinii.

În urma accidentului, Albertina R. a suferit leziuni grave, fiind preluată de un echipaj medical de urgență și transportată la secția UPU a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Din nefericire, în jurul orei 15.00, minora a decedat.

Valerian Solovăstru a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În zona în care s-a produs accidentul traficul a fost restricționat aproximativ o oră, circulația desfășurându-se alternativ pe un singur sens.

În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Valerian Solovăstru este directorul tehnic al Direcției Silvice Suceava. Albertina R. era fiica fostului viceprimar din Ilișești, Florin Rusu, și era sportivă de performanță la CSM Suceava, unde practica atletismul.

La data respectivă, anchetatorii au decis reținerea lui Valerian Solovăstru pentru 24 de ore, fiind acuzat de ucidere din culpă.

Comentarii

Gheorghe

23.06.2022 22:54

L-au scăpat "frații"...

Adauga comentariu