Individul care a amenințat cu bătaia și cu moartea mai mulți funcționari publici din Primăria comunei Horodnic de Sus s-a întors acasă. Acesta se află sub control judiciar pentru două luni

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a cercetat cazul lui Doru Ștefan Litră, din comuna Horodnic de Sus, a dispus față de individ măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. 

Doru Ștefan Litră este cercetat pentru ,,amenințare” și ,,tulburarea ordinii și liniști publice”.


Vă amintim că la data de 16 noiembrie 2020, printr-un apel la 112 a fost anunțat faptul că în cadrul Primăriei comunei Horodnic de Sus are loc un scandal.

Pe la ora 10.00, Doru Ștefan Litră și soția sa, Alina Litră, ambii localnici, au intrat în sediul Primăriei comunei Horodnic de Sus, pentru a cere întocmirea documentelor pentru a primi fiica lor ajutor social. Fiica acestora este gravidă și urmează să nască.

Cei doi soți au intrat în biroul asistentului social din cadrul Primăriei și i-au solicitat asistentei sociale să-i ofere ajutor social fiicei lor, pentru a nu plăti spitalizarea când aceasta va naște. Deoarece angajata primăriei a refuzat acest lucru, bărbatul a început să facă scandal înjurând-o pe asistenta socială și amenințând-o atât cu bătaia cât și cu moartea.

Doru Ștefan Litră i-a spus angajatei primăriei că el va pleca până la Rădăuți și dacă documentele nu sunt gata până se întoarce o va strânge de gât pe femeie. Un alt bărbat a auzit scandalul și a încercat să aplaneze situația, dar nu a avut succes. Cel din urmă, ajutat de încă un bărbat, l-au evacuat pe Doru Ștefan Litră din Primărie.

În timpul scandalului, Litră a amenințat cu bătaia mai mulți funcționari publici ai unității administrative.

La fața locului au intervenit mai mulți polițiști. Doru Ștefan Litră a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava. 

 

Adauga comentariu