Infractorul „GJ” din Vicovu de Sus continuă să-și facă din cap, deși polițiștii îl bagă sistematic la răcoare

La data de 16 mai 2019, Ovidiu Gheorghe Ursachi (37 de ani) zis „GJ”, din orașul Vicovu de Sus, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, care a solicitat Judecătoriei Rădăuți luarea măsurii arestării preventive pentru comiterea infracţiunii de  „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Magistrații de la Judecătoria Rădăuți au dispus arestarea preventivă a lui Ursachi pe o durată de 30 de zile, cu drept de contestație în termen de 48 ore.

În urmă cu trei ani de zile, vicoveanul a ajuns din nou în arestul Poliției după ce a încălcat ordinul protecţie impus de judecători, neavând dreptul de a se apropia de fosta sa soţie, precum şi de locuinţa acesteia. Ordinul de protecţie pare să nu-l fi impresionat prea mult pe Ovidiu – Gheorghe Ursachi, un individ certat cu legea.

O localnică de 46 de ani, din Vicovu de Sus, a reclamat la poliţie faptul că Ursachi a venit la domiciliul său, unde a făcut scandal, iar la un moment dat a scos un pistol cu aer comprimat cu care a tras în aer. În urma verificărilor făcute de poliţişti a reieşit că reclamanta era acasă împreună cu membrii familiei sale, când la un moment dat, în faţa casei a oprit o maşină de la volanul căreia a coborât Ursachi.

Acesta i-a reproşat femeii că are grijă de copiii săi şi o ajută la treburi gospodăreşti pe fosta sa soţie. În timp ce discutau, Ovidiu Gheorghe Ursachi a scos un pistol cu aer comprimat din categoria armelor neletale nesupuse autorizării şi a tras în aer, după care a plecat de la faţa locului.

Oamenii legii au mai descoperit că bărbatul are permisul de conducere suspendat. La data de 25 iulie 2016, Judecătoria Rădăuţi a emis un ordin de protecţie privind-o pe fosta soţie din oraşul Vicovu de Sus, prin care Ursachi a fost obligat să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de soţie, de copiii minori, precum şi de imobilul în care aceştia locuiesc.

La data de 15 octombrie 2016, poliţiştii au întocmit un alt dosar penal pe numele lui Ursachi pentru că a încălcat un ordin de protecţie. În ziua respectivă, la ora 20.37, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost anunţată prin 112 despre faptul că Ovidiu Gheorghe Ursachi ar fi urmărit-o şi jignit-o pe fosta sa soţie Adriana U., de 31 de ani, din Vicovu de Sus.

Pe numele vicoveanului, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, „uzul de armă neletală fără drept” şi „nerespectarea hotărârilor judecătoreşti”. Oamenii legii au făcut o percheziţie domiciliară la locuinţa lui Ursachi, pentru administrarea de material probator şi probarea activităţii infrac­ţionale. Aceştia au ridicat mai multe bunuri şi a fost găsită arma neletală folosită pentru executarea focului în aer. Individul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Suceava.

Ovidiu – Gheorghe Ursachi este o persoană cunoscută ca fiind certată cu legea. În trecut, numele său a apărut în dosare privind contrabanda cu ţigări sau traficul de droguri.

Adauga comentariu