Astăzi, Ion Lungu (actualul primar al municipiului Suceava) și Gheorghe Flutur (actualul președinte al Consiliului Județean Suceava) au dezvelit bustul celui ce a făcut posibilă Mica Unire, respectiv a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Bustul în cauză este amplasat pe aleea Unioniștilor din centrul Sucevei.
Cei doi politicieni suceveni ne-au obișnuit cu faptul că, atunci când e vorba despre dezveliri de statui, fac o echipă pe cinste. La eveniment au participat numeroase persoane, printre care oficialități locale și județene. De asemenea, nu a lipsit nici fanfara.
Slujba de sfințire a bustului a fost făcută de către un sobor format din cinci preoți.
„Mă bucură faptul că astăzi avem posibilitatea să inaugurăm acest bust, această statuie a lui Alexandru Ioan Cuza, să-l cinstim așa cum se cuvine. Chiar dacă mai avem statui în orașul nostru cu Alexandru Ioan Cuza, avem colegiul care îi poartă și numele, totuși nu avem această posibilitatea să facem această ceremonie și iată că în acest an este posibil”, a spus Ion Lungu.
Adauga comentariu