Ion Lungu și Gheorghe Flutur au dezvelit bustului lui Franz Des Loges sub acorduri de fanfară. Un sobor format din șapte preoți a sfințit statuia în valoare de circa 25.000 de euro și i-a pomenit pe toți primarii Sucevei trecuți în neființă

Ieri, actualul edil al Sucevei, Ion Lungu, a dezvelit bustul celui mai longeviv primar al Sucevei în perioada 1891 - 1914, Franz Des Loges, amplasat în fața Primăriei municipiului reședință de județ. Ion Lungu nu a înlăturat singur cearșaful de pe statuie. Acesta a fost ajutat de către predeșintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

La acest eveniment au fost prezente numeroase persoane printre care oficialități locale, județene și din afara țării. Bineînțeles, nu a lipsit nici fanfara.

După develirea bustului a avut loc o slujbă de pomenire a celor 41 de primari ai Sucevei care au murit în ultimii 150 de ani. Statuia a fost sfințită de un sobor format din șapte preoți.

„Trebuie să avem un respect permanent pentru înaintașii noștri. Nu doar pentru că a fost cel mai longeviv primar ci a fost, practic, primarul care a transformat Suceava din târg în oraș cu investiții care se cunosc, apă, canalizare, uzina electrică, cale ferată de la Ițcani până în oraș, turnul mănăstirii Sf. Dumitru. Sediul Renel de astăzi e construit în acea perioadă, sediul  Primăriei Suceava, astăzi sediul Consiliului Județean și al Prefecturii. Încercăm și noi să continuăm modernizarea orașului. (...) Era austriac, dar cu atât mai mult este de apreciat că s-a atașat atât de mult de Suceava, îi aprecia atât de mult pe bucovineni. Avea o relație foarte bună și cu primarul din Burdujeni. (...) Îi respectăm memoria, să pomenim toți 41 de primari. Fiecare dintre ei a avut o contribuție la ceea ce înseamnă Suceava astăzi”, a spus Ion Lungu.

Primăria Suceava a obținut autorizația de construire pentru amplasarea soclului și bustului fostului primar Franz Des Loges, în valoare de circa 25.000 de euro

Ion Lungu alocă circa 25.000 de euro pentru a pune în fața Primăriei Suceava bustul din bronz al fostului primar Franz Des Loges

Primăria Suceava plătește peste 1.500 de euro pentru amplasarea soclului și bustului fostului primar Franz Des Loges

 

 

 

Adauga comentariu