Ipocrizia sau scurta memorie a făuritorului primului „metru de autostradă” din Moldova

Ștefan Mandachi, antreprenorul și mai nou speaker-ul motivațional, care a construit primul „metru de autostradă” din Moldova, s-a arătat oarecum deranjat de faptul că am publicat un articol în care am atras atenția cu privire la faptul că și-a parcat mașina aiurea într-o intersecție din centrul municipiului Suceava.

Făuritorul „metrului de autostradă” a explicat că și-a parcat Porsche-ul anapoda după ce s-a luat după vecinul de peste drum. Mandachi a recunoscut că a lăsat autoturismul „strâmb”, dar că nu deranja pe nimeni. Asta este părerea lui.

Nu intru în detalii pentru că mesajul kilometric postat pe pagina sa de Facebook poate fi interpretat în fel și chip, însă vreau să atrag atenția asupra faptului că Mandachi fie este ipocrit, fie are memoria scurtă.

„Păcatul meu s-ar fi pierdut în negura istoriei, dacă un amic nu mi-ar fi atras atenția că sunt dat în consemn într-o gazetă locală, de care n-am auzit în viața mea”, a scris printre altele Ștefan Mandachi.

Eu vreau să-l întreb pe antreprenorul – speaker motivațional următoarea chestie, ți se pare cunoscut mesajul: „Salut. Am o rugăminte. Poți scoate articolul cu locația autostrăzii? Ne face extrem de mult rău”?

P.S.: articolul la care face referire Ștefan Mandachi a fost publicat taman în Ziar de Suceava, „gazeta locală, de care nu a auzit în viața lui”.

Sursa foto: Facebook/ Stefan Mandachi

Adauga comentariu