ÎPS Calinic despre înființarea unei Școli de cântăreți bisericești în Suceava: „În viitor, nu excludem posibilitatea înființării Şcolii de cântăreți bisericești, ca secţie a Seminarului Teologic Liceal Ortodox <Mitropolitul Dosoftei> din Suceava”

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, se arată deschis comunicării cu cetățenii răspunzându-le la întrebări și la înștiințările cu privire la unele probleme. Pentru a ușura această comunicare, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților publică zilnic mesaje între oameni și ÎPS Calinic pe site-ul eparhiei la rubrica „Răspunsul ierarhului”.

O persoană l-a întrebat pe Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților dacă pe viitor se va putea înființa o școală de cântăreți bisericești.

ÎPS Calinic i-a răspuns bărbatului că nu exclude posibilitatea înființării unei astfel de școli.

MESAJUL CETĂȚEANULUI I.C.:

„Sărut mâna, Înaltpreasfinţite Părinte, ar fi posibil pe viitor să se înființeze școala de cântăreți bisericești? Aproximativ, pe când? Și care ar fi limita de vârstă? Vă mulțumesc mult. Vă rog să mă iertați.” (I.C.)

RĂSPUNSUL ÎPS CALINIC: 

„Stimate domnule! La această dată, nu există o astfel de specializare în oferta educațională a Seminarului Teologic Liceal Ortodox <Mitropolitul Dosoftei> Suceava, nevoia de formare fiind asigurată, în acest an, prin cursurile pentru cântăreți bisericești, un program scurt de formare continuă, organizat de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Casa Corpului Didactic <George Tofan> Suceava.

Cursurile pentru cântăreți bisericești presupun parcurgerea a două module de formare (fiecare cu o durată de 24 de ore), pentru elemente de muzică psaltică, respectiv elemente de liturgică și tipic bisericesc. Aceste cursuri asigură participanților la programul de formare cunoașterea si utilizarea elementelor de limbaj muzical, a unor elemente de liturgică și tipic, asimilarea noțiunilor liturgice și tipiconale fundamentale și corelarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical asimilate. În viitor, nu excludem posibilitatea înființării Şcolii de cântăreți bisericești, ca secţie a Seminarului Teologic Liceal Ortodox <Mitropolitul Dosoftei> din Suceava.”

 

Adauga comentariu