ÎPS Calinic a distins cu ordine eparhiale 35 de persoane implicate în hramul Mănăstirii Putna. Printre acestea se numără și fostul primar vicovean care a omorât doi oameni

Ieri, după Sfânta Liturghie de hramul Mănăstirii Putna, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a acordat distincții pentru 35 de persoane implicate în organizarea „Serbării de la Putna – 2021. Continuitatea unui ideal”. Printre aceștia: Starețul Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec Velnic, Președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, și reprezentantul tinerilor care au organizat serbarea, Emanuel Buta.

Părintele Arhiepiscop Calinic l-a distins pe Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna, cu Ordinul Crucea Bucovinei „văzând lucrarea virtuoasă întru apărarea dreptei credințe, precum și întru cultivarea și promovarea valorilor neamului strămoșesc, și înțelegând importanța pe care această lucrare o are în sânul comunității creștine” și „pentru remarcabila activitate dedicată Bisericii și comunității”.

Un fapt semnificativ pentru Serbarea de la Putna, care este despre unirea românilor de pretutindeni: au primit distincții și clerici din Regiunea Cernăuți, care slujesc românilor din Bucovina de Nord, precum și clerici și mireni din Basarabia.

Președintele Academiei a fost distins cu Ordinul Crucea Bucovinei pentru Mireni, iar Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a primit Ordinul Mușatinii.

Au mai primit distincții oameni de cultură din România și din Basarabia și Bucovina de Nord, oficiali locali și Cosmin Țugui, câștigătorul Concursului de discursuri din cadrul manifestărilor aniversare „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”

Redăm lista completă cu ordine eparhiale acordate de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic al Sucevei și Rădăuților.

Ordinul Crucea Bucovinei
Pentru clerici

  • Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
  • Preot Vasile Covalciuc, protopop de Storojineț, Regiunea Cernăuți
  • Preot Vasile Pavlenco, Crasna, Regiunea Cernăuți
  • Preot Vasile Gavrilă, Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae” București

Pentru mireni

  • Acad. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române
  • Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava
  • Prof. univ. dr. Ștefan S. Gorovei, Iași
  • Academician Alexandrina Cernov, Cernăuți
  • Academician Alexandru Zub, Iași
  • Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava
  • Sorin Vornicu, București
  • Valentin Săftoiu, București
  • Andrei Batereanu, Președintele Asociației Obștești „Ștefan cel Mare și Sfânt”, Chișinău, Republica Moldova

Ordinul Mușatinii

Ordinul este acordat „celor care se străduiesc în slujirea semenilor, urmând domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și de neam”, a transmis părintele arhiepiscop.

  • Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii
  • Prof. univ. dr. Niculai Barbă, Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava
  • Irina Vasilciuc – Administratorul public al judeţului Suceava
  • Domnul colonel dr. Romeo-Aurelian Popovici, Comandant al Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc
  • Gheorghe Coroamă, Primarul Comunei Putna
  • Gheorghe Schipor, consilier, Vicovu de Sus

Ordinul Sfântul Ierarh Iacob Putneanul
Pentru clerici

  • Protosinghel Pavel Niga – egumen și iconar, Mănăstirea Putna
  • Protosinghel Dosoftei Dijmărescu – ghid la Mănăstirea Putna și exarh cultural
  • Arhimandrit Andrei Cotruță, Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus, Republica Moldova
  • Diacon Ioan Scutaru, Șeful Direcției Generale Educație, Raionul Ialoveni, Republica Moldova

Pentru mireni

  • Profesor Teodora Stanciu, Președintele Fundației „Credință și creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”
  • Prof. univ. dr. Adrian Alui Gheorghe, Piatra Neamț
  • Prof. univ. dr. Constantin Flondor, Timișoara
  • Aurel Buzincu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Suceava
  • Vasile-Sorin Filip – Managerul Centrului Cultural „Bucovina”
  • Constantin Emil Ursu – Directorul Muzeului Național al Bucovinei
  • Profesor Angelo Cătălin Bărbuță – Directorul Liceului Tehnologic „Ion Nistor”, Vicovu de Sus
  • Ciprian Florentin Crețan, Directorul Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” Putna
  • Profesor Vasile Schipor – profesor de religie, Liceul Tehnologic „Ion Nistor”, Vicovu de Sus
  • Marin Gherman – Președinte al Centrului Media BucPRess, Cernăuți
  • Emanuel Buta, Secretarul manifestărilor aniversare „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”
  • Cosmin Țugui, câștigătorul Concursului de discursuri din cadrul manifestărilor aniversare „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”

sursa material: basilica.ro

Adauga comentariu