ÎPS Calinic a fost întrebat dacă tinerii care au relații de câțiva ani și trăiesc în desfrânare vor fi iertați după săvârșirea Tainei Cununiei: „Cât de mare este păcatul? Incomensurabil!”

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, se arată deschis comunicării cu cetățenii răspunzându-le la întrebări și la înștiințările cu privire la unele probleme. Pentru a ușura această comunicare, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților publică zilnic mesaje între oameni și ÎPS Calinic pe site-ul eparhiei la rubrica „Răspunsul ierarhului”.

O persoană l-a întrebat pe Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților dacă tinerii care trăiesc în relații de câțiva, fără a se căsători, vor fi iertați după săvârșirea Tainei Cununiei.

MESAJUL DIN PARTEA N.A.N.

„Sărut mâna! În zilele noastre sunt foarte mulți tineri care au relații de câțiva ani, locuiesc împreună, trăiesc în desfrânare și decid să se căsătorească după un anumit timp. Cât de mare este acest păcat în fața lui Dumnezeu? După săvârșirea Tainei Cununiei se iartă aceste păcate? Sănătate și Doamne, ajută!”

RĂSPUNSUL ÎPS CALINIC

„Doamne, ajută! 1. Cât de mare este păcatul? Incomensurabil! Și totuși curabil prin renunțarea la el, prin venirea în sine, prin spovedanie și pocăință. 2. Căsătoria este un fel de venire în sine, dar care necesită și ceva canon și pocăință, ca mulțumire a iertării. Doar prin pocăință omul își poate recâștiga strălucirea. Este un fel de candelă care luminează persoana. Despre aceasta am scris într-o carte intitulată <Meditații filocalice>. Dar dumneavoastră citiți Filocaliile! Mult succes!”

 

Adauga comentariu