ÎPS Calinic i-a oferit Ordinul eparhial „Mușatini” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților actorului Florin Piersic

Ieri, ÎPS Calinic i-a oferit Ordinul eparhial „Mușatini” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților actorului Florin Piersic.

„Deşi este născut în inima Ardealului, la Cluj-Napoca, marele actor Florin Piersic este strâns legat de Bucovina din două motive: locul de obârşie al părinţilor săi şi cariera sa cinematografică – peste 55 de filme, din care multe cu tematică istorică, au fost turnate în această zonă. Să amintim doar Neamul Şoimăreştilor ori Fraţii Jderi şi este suficient să înţelegem cât de mult îndrăgește această zonă şi istoria ei. Şi acum, după atâtea decenii de la turnarea filmelor istorice, se întoarce cu emoţie la Dragomirna, la Putna Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, la Cetatea de Scaun a Sucevei şi îşi aduce aminte cu drag de frumoasele clipe de înregistrări, apreciind în mod special dragostea bucovinenilor cu care întotdeauna a fost întâmpinat. Este un om care întotdeauna a ştiut să transmită modul lui aparte de a fi creştin, de a fi apropiat de Biserică. Nu începea o înregistrare sau vreun spectacol fără să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, ştiind că va avea ajutorul în ceea ce va face doar de la Bunul Dumnezeu.

Cu puțină vreme în urmă, într-un interviu, spunea că a devenit Florin Piersic datorită dragostei sale pentru oameni şi respectului pentru profesia aleasă.

Florin Piersic este unul dintre cei mai iubiți actori români din toate timpurile, atât pentru talentul incontestabil, cât şi pentru sufletul său deschis, cu care păşeşte de fiecare dată în faţa publicului, transmiţând prin stilul său inconfundabil propriile experienţe de viaţă nelipsite de tâlc şi umor. Este un adevărat român cu care ne mândrim.

Ceea ce este fascinant la Florin Piersic este emoţia pe care o transmite în jur, fiind un adevărat monument viu; pune <stăpânire> pe cei din jurul său atunci când începe să vorbească. Vorbeşte mult pentru că are ce spune. Este deschis, zâmbitor, cald și emoţionează prin cuvintele bine alese pentru publicul prezent.

În semn de înaltă preţuire pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute, pentru devotamentul, dragostea, înţelegerea şi talentul care a dat dovadă în promovarea artei cinematografice, a valorilor istoriei naţionale, dar și a frumoaselor plaiuri bucovinene, de care se simte atât de legat, astăzi, 27 august, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Ordinul eparhial <Mușatinii> al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților”, a transmis Arhiescopia Sucevei și Rădăuților.

Adauga comentariu