Jandarmii din întreaga țară au ținut un moment de reculegere pentru colega lor spulberată de o mașină pe trecerea de pietoni din fața Tribunalului Suceava

La ora 14.22, jandarmii din toată țara au păstrat un moment de reculegere pentru colega lor, maiorul Irina Airinei din cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni. Toate autospecialele aflate în misiune au staționat timp de 30 de secunde cu semnalele luminoase și acustice pornite, pentru a marca simbolic această pierdere.

Amintim că Iulian Chetrariu, șoferul care a ucis-o pe Irina Cristina Airinei (40 de ani) și a băgat în comă copilul acesteia pe trecerea de pietoni în fața Tribunalului din Suceava, a fost reținut pentru 24 de ore

Individul domiciliat în comuna Mitocu Dragomirnei, se afla la volanul autoturismului marca Audi. Din cauza vitezei, a neatenției și a lipsei de experiență, acesta a izbit-o violent pe femeia care se deplasa, regulamentar pe trecerea de pietoni, cu căruciorul în care își avea fiica în vârstă de un an și șase luni.

Tânărul a declarat în urma accidentului că îi pare foarte rău de cele produse, încercând să povestească întreaga scenă.

Adauga comentariu