JOS PĂLĂRIA! 30 de tone de ajutoare au fost trimise în Ucraina prin intermediul celui de-al doilea convoi umanitar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

În cea de-a cincea zi de acțiune în cadrul programului de sprijin al refugiaților ucraineni, inițiat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a fost organizat al doilea convoi umanitar, 30 de tone de produse alimentare, de igienă și de strictă necesitate urmând să ajungă în următoarele ore în țara vecină, afectată de conflictele armate. La Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, unul dintre cele patru puncte de colectare organizate în eparhie, voluntarii, clerici și mireni, au sortat, pregătit și încărcat produsele în cele 11 mijloace de transport care se vor îndrepta spre Cernăuți și alte zone afectate. Aceste ajutoare vor ajunge la cei care au decis să nu plece momentan din Ucraina, sau care din diferite motive nu pot pleca, adăpostindu-se în buncăre, stații de metrou, subsolurile clădirilor ori alte spații de apărare improvizate. O mențiune specială trebuie făcută cu privire la mașinile care transportă produse destinate exclusiv sprijinirii familiilor cu copii mici (scutece, produse de igienă pentru copii, lapte praf și alte suplimente nutritive, pături).

La constituirea acestui convoi umanitar au contribuit și Episcopia Slatinei și Romanaților, prin Protoieria Caracal, care a trimis trei tone de alimente și pături, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care a donat șapte tone de produse, dar și numeroase persoane, organizații non-guvernamentale, agenți economici sau instituții din România și din afara granițelor țării, într-un extraordinar gest de solidaritate și iubire de aproapele.

„Ca și în celelalte zile, Arhipăstorul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, a fost prezent atât la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” pentru a binecuvânta și supraveghea îndeaproape lucrarea de organizare a convoiului umanitar, cât și la punctul de trecere a frontierei Siret, însoțind delegația până la încheierea formalităților vamale. S-a îndreptat apoi spre centrul de coordonare a voluntarilor, pentru a afla ultimele detalii și a discuta despre oportunitatea diversificării măsurilor de intervenție. La final a adresat mulțumiri tuturor voluntarilor și un cuvânt de încurajare celor greu încercați.

Totodată, în punctele de asistență social-filantropică din punctul de trecere a frontierei Siret și din Gara Burdujeni – Suceava au fost suplimentate stocurile de apă, alimente, produse de igienă, pături, medicamente și jucării. Echipele de voluntari, ce cuprind și vorbitori de limbă ucraineană, distribuie alimentele, direcționează către locurile de cazare pe cei care nu au unde să se adăpostească, oferă informații privind călătoria pe teritoriul României și sprijin în alegerea mijloacelor de transport. De asemenea, este asigurată în permanență asistența spirituală, atât de necesară în aceste clipe de încercare.

Toate aceste acțiuni de sprijin sunt realizate în strânsă colaborare cu Consulatul General al României la Cernăuți, dar și cu autoritățile locale și instituțiile abilitate să intervină, comunicându-se în permanență informații relevante privind evoluția situației”, a transmis Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților face un apel către toți credincioșii de a spori rugăciunea în aceste zile tensionate. Mai mult, cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare, sunt îndemnați să ia legătura cu preotul paroh sau să doneze în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014,

în euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110.

deschise la Banca Comercială Română, cu mențiunea sprijin refugiați Ucraina. 

Adauga comentariu