Localnicii din Vatra Dornei susțin că o ursoaică care hoinărea cu puii săi prin localitate ar fi fost împușcată. Puii se plimbă speriați și dezorientați

Localnicii din Vatra Dornei susțin că în seara de 19 spre 20 aprilie 2021, o ursoaică ar fi fost împușcată pe raza unui cartier din localitate, în apropierea locuințelor și a străzii Unirii. Animalul era însoțit de cel puțin doi pui destul de mari, care, după uciderea mamei lor, au fost alungați în pădure, arată BizBrașov.

Conform sursei menționate, după câteva ore, în jurul orei 3.00, puii s-au întors, circulând haotic și speriați pe strada Unirii, în zona Gura Negri.

(FOTO - puii de urs în dimineața de 21 aprilie 2022)

Martorul respectiv ar fi sunat la sanctuarul de urși de la Zărnești pentru a cere ajutor. Reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni vor încerca să salveze puii și să-i aducă la Zărnești, dacă situația o va impune.

Adauga comentariu