Magistrații au dispus luarea măsurii arestării preventive a rromilor care l-au bătut pe un pădurar. Trei dintre aceștia au fost identificați, iar doi au fugit din țară

Săptămâna trecută, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de șapte inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”. La data de 28 octombrie 2021, pe la ora 11.00, indivizii l-au lovit cu obiecte contondente în zona capului pe pădurarul Vasile G. (55 de ani), din Berchișești, într-o pădure de pe raza Ocolului Silvic Gura Humorului. Pentru vindecare rănilor respective victima a necesitat 6 - 8 zile de îngrijiri medicale.

 

La data de 3 noiembrie 2021, trei dintre agresori au fost reținuți pentru 24 de ore, iar la data de 4 noiembrie 2021 aceștia au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Totodată a fost formulată propunere de arestare preventivă în lipsă faţă de alţi doi inculpaţi care din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere rezultă că au părăsit teritoriul ţării ulterior comiterii faptei.

„Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a admis cererea în privinţa celor trei inculpaţi reţinuţi şi a dispus emiterea mandatelor de arestare pe numele acestora pentru o perioadă de 30 de zile, măsură rămasă definitivă prin respingerea contestaţiilor formulate de aceştia la data de 08.11.2021.

Totodată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a disjuns cauza cu privire la propunerea de arestare preventivă în lipsă a altor doi inculpaţi, fiind fixat termen pentru data de 09.11.2021, dată la care a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă în lipsă.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Cei trei inculpați arestați preventiv pentru 30 de zile sunt: Adi Marian Lifciu (42 de ani), Alexandru Claudiu Bercia (17 ani) și Claudiu Vasile Solomon (23 de ani).

Cei doi inculpați față de care s-a dispus arestare preventivă în lipsă sunt Constantin Solomon, zis „Papiţă” (52 de ani) și Alin Solomon (22 de ani).

 

 

Adauga comentariu