Mai mulți pădurari au fost amendați pentru „greșelile” lor. Polițiștii suceveni și specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au pus gând rău ilegalităților cu material lemnos, în ultimele patru zile

În ultimele zile, polițiștii Biroului de Combate a Delictelor Silvice Suceava în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și-au unit forțele și au organizat o „vânătoare” pe raza județului pentru prevenirea și combaterea exploatării, transportului, depozitării și prelucrării lemnelor. În urma acestei acțiuni au fost aplicate șase amenzi în valoare de 37.000 de lei și s-a confiscat cantitatea de 8,132 metri cubi de cherestea tivită de esență rășinoase în valoare de 5.200 de lei.

  • La data de 18 septembrie 2019, pe la ora 09.00, a fost oprit pentru control pe raza localității Vadu Moldovei autoutilitara condusă de un bărbat de 34 de ani din comuna Cornu Luncii care transporta material lemnos. Întrucât existau suspiciuni cu privire la faptul că, bărbatul execută transporturi de material lemnos în mod repetat în baza aceluiași aviz de însoțire, echipa de control a efectuat verificări și a procedat la inventarierea materialului lemnos, rezultând un volum de 8,132 m.c. cherestea tivită de rășinoase fără documente legale.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu 15.000 de lei, iar materialul lemnos în valoare de 5.200 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Râșca.

  • La data de 18 septembrie 2019, pe la ora 08.30, pe raza localității Râșca, Vasile Lateș (43 de ani), din comuna Râșca, în calitate de pădurar din cadrul Ocolului Silvic Râșca, a emis un  aviz de însoțire a materialului lemnos pentru cantitatea de 5,00 metri cubi de lemn de foc din specia fag, materialul lemnos nefiind marcat cu amprenta dispozitivului dreptunghiular. 

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a lui Lateș Vasile, aplicându-se o sancţiune contravențională în valoare de 5.000 lei.

  • La data de 18 septembrie 2019, pe la ora 09.00, pe raza localității Râșca, Dan Ciobanu (40 de ani), din localitatea Lămășeni, în calitate de pădurar din cadrul Ocolului Silvic Râșca, a emis un  aviz de însoțire  a materialului lemnos pentru cantitatea de 3,00 metri cubi de lemn de foc din specia fag, însă a încuviințat plecarea transportului fără a înscrie și codul online generat de aplicația informatică pe linie de silvicultură. 

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a lucrătorului silvic cu amendă în cuantum  de 5.000 lei.

  • La data de 19 septembrie 2019, o patrulă a Poliției din Vadu Moldovei a oprit pentru control, pe un drum național din comuna Boroaia, un ansamblu rutier cu semiremorcă condus de un bărbat din orașul Frasin. Acesta transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că lemnele au fost încărcate de pe raza comunei Boroaia, iar în avizul de însoțire era consemnată o societate comercială din comuna Pătrăuți, SC Tim Wood SRL. Din această cauză ansamblul auto a fost condus la sediul Ocolului Silvic Fălticeni pentru a se continua cercetările.

La data de 20 septembrie 2019, polițiștii și specialiștii de la Garda Forestieră Suceava au inventariat materialul lemnos, rezultând un volum total de 51,67 de metri cubi de cherestea tivită de esență brad, nu 45,30 metri cubi cum era menționat în documente.

SC Tim Wood SRL a fost amendată cu 6.000 de lei, iar materialul transportat ilegal, în valoare de 33.017 lei, a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Fălticeni.

  • La data de 19 septembrie 2019, o patrulă a Poliției din Vadu Moldovei a oprit pentru control, pe un drum județean din comuna Râșca, un camion cu remorcă condus de un bărbat din Fălticeni. Acesta transporta material lemnos.

Întrucât existau neconcordanțe între volumul de material lemnos transportat și cel din avizele de însoțire întocmite de Ocolul Silvic Râșca și prezentate pentru control de conducătorul auto, polițiștii au procedat la conducerea ansamblului auto la sediul silvic din localitate, pentru continuarea cercetărilor.

La data de 20 septembrie 2019, polițiștii și specialiștii de la Garda Forestieră Suceava au inventariat materialul lemnos, rezultând un volum total de 60,97 metri cubi de lemn rotund de esență brad, cu 15,97 metri cubi în plus față de cantitatea înscrisă în documente.

Pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Râșca, Ion Robu (46 de ani), din comuna Râșca, a fost amendat cu 3.000 de lei. Acesta ar fi emis documentele. Materialul lemnos transportat în plus, în valoarea de 5.617 lei, a fost lăsat în custodia personalului silvic.

  • La data de 20 septembrie 2019, pe la ora 19.00, un echipaj al Poliției din Broșteni a identificat o autoutilitară cu remorcă parcată pe raza orașului Broșteni. Autoutilitara era condusă de un bărbat din județul Neamț, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, transportul materialului lemnos s-a efectuat din alt loc decât cel corespunzător proveninței legale, respectiv a punctului de încărcare înscris pe avize, respectiv o societate comercială din județul Neamț.

Materialul lemnos transportat ilegal a fost inventariat de polițiști și reprezentantul Ocolului Silvic Crucea, rezultând cantitatea de 35,31 metri cubi lemn rotund de esență rășinoase.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei. Materialul lemnos în valoare de 10.596 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Crucea.

sursa foto : www.radioconstanta.ro

Adauga comentariu