Mai mulți saci de gunoi i-au salvat viața unui copil de nici doi ani. Micuțul a căzut de la etajul II în timp ce se juca cu ceilalți nouă frați

Ieri, în jurul orei 18.30, o femeie a sunat la 112 și a anunțat faptul că un copil a căzut de la etajul II al unui bloc din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

O familie din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care are zece copiii din mai multe relații, a avut ieri parte de un șoc când unul dintre copii a căzut de pe geamul imobulului social pus la dispoziție de către Primăria Câmpulung Moldovenesc.

În timp ce S.B., în vârstă de un an și 10 luni, se juca în holul locuinței cu ceilalți frați și surori, la un moment dat s-a urcat pe o masă și s-a sprijinit de un geam deschis. Astfel, micuțul a căzut de la etajul II, de la circa 10 metri înălțime. Acesta a ajuns pe sacii de gunoaie din exteriorul blocului, care i-au atenuat căderea.

În imobil nu se afla niciun părinte. Cel mai mare copil, în vârstă de 16 ani, a fost lăsat să aibă grijă de ceilalți nouă frați, cât timp părinții nu erau acasă.

Micuțul care a căzut pe geam a fost transportat la spital, unde a fost diagnosticat cu „contuzionat usor prin cădere de la înălțime”. Acesta a fost transferat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații de specialitate.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporal din culpă” și va fi informat și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului cu privire la cele întâmplate.

sursa material: stirileprotv.ro

Adauga comentariu