Managerul general, șeful pazei și juristul grupului Iulius Mall trimiși în judecată în dosarul legat de blocarea roților mașinilor în parcarea complexului comercial

Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au finalizat unul din cele mai complexe dosare din ultimii ani, cel legat de blocarea roţilor maşinilor în parcarea Iulius Mall Suceava și deblocarea acestora doar în schimbul unei taxe de 100 de lei.

Eduard Elvis Marcu, manager general Iulius Mall, Mihai Titus Cristurean, șeful pazei și juristul Grupului Iulius Mall,  Iulian Gânju au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de uzurparea funcției. Dosarul penal este înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava.

În primăvara anului 2015, un scandal monstru a izbucnit după ce reprezentanții Iulius Mall Suceava s-au apucat să blocheze roțile mașinilor care încălcau regulamentul intern al centrului comercial. Pentru deblocarea vehiculelor, șoferii erau obligați să plătească 100 de lei. În dosar s-au constituit părți civile sau părți vătămate peste 100 de persoane.

Conform reprezentanților IPJ Suceava, practica de blocare a roților este una ilegală, deoarece parcarea celor de la Iulius Mall Suceava este deschisă circulației rutiere.

„În condiţiile în care parcarea centrului comercial este asimilată drumurilor publice, nu se pot aplica, pentru nerespectarea regulilor privind oprirea şi staţionarea vehiculelor, alte sancţiuni decât cele prevăzute de actele normative care reglementează circulaţia pe drumurile publice, iar acestea pot fi aplicate doar de poliţistul rutier sau cu atribuţii legale pe linie rutieră”, declara comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, în vara anului 2015.

Reprezentanții Iulius Mall Suceava susțineau la vremea respectivă că parcarea lor nu este drum public, astfel că taxa de deblocare a roților nu era considerată drept o sancțiune contravențională ci o taxă contractuală.

„Parcarea Iulius Mall Suceava nu este un drum public, ci are utilitate privată, fiind destinată accesului în incinta centrului comercial. Dreptul societăţii noastre de a administra parcarea rezultă atât din prevederile art. 23 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (n.r. art. 23: Administrarea drumurilor de utilitate privată se face de către deţinătorii acestora), cât şi din dreptul de a poseda, folosi şi dispune în mod exclusiv de aceste spaţii, în calitate de proprietar, în limitele stabilite de lege”, le-au explicat reprezenanții Iulius Mall Suceava jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava.

Sursa foto: www.monitorulsv.ro

Adauga comentariu