„Mâncătorul de femei” de la Rădăuți a fost dus din nou la audieri. Procurorii ar avea probe noi în dosarul celor trei surori dispărute din ograda bărbatului

În această dimineață Vasile Lavric (62 de ani), din municipiul Rădăuți, cunoscut drept „Mâncătorul de femei” de la Rădăuți, a fost ridicat de la domiciliul său și dus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din București, conform Monitorul de Suceava.

Probabil, autoritățile au descoperit noi probe în urma percheziției pe care au făcut-o ieri la domiciliul lui Lavric. Există posibilitatea ca probele găsite să aibă legătura cu cazul celor trei femei care au dispărut în perioada 1995 - 2005.

Femeile dispărute în perioada menționată sunt surorile:

  • Iuliana Iordache, care a dispărut în anul din 1995, când avea 16 ani;
  • Nicoleta Lavric, fostă Iordache, care a dispărut în anul 2005, când avea 31 de ani
  • Ramona Iordache, care a dispărut din 2005, când avea 18 ani.

Vasile Lavric s-a trezit cu o armată de polițiști peste el în primăvara anului 2014. Acesta era acuzat că în perioada 1995 – 2005, și-ar fi omorât soția și două dintre surorile acesteia, ale căror trupuri le-ar fi ascuns ulterior. Cele trei femei sunt date dispărute și în ziua de astăzi, fără a se știe cu exactitate ce s-a întâmplat cu ele.

În urma perchezițiilor făcute de polițiști și procurori, în curtea lui Lavric au fost găsite niște fragmente osoase, care se bănuia că ar fi de om. Ulterior, s-a dovedit că proveneau de la niște animale. Lavric a susținut încă din prima clipă că nu a avut niciun fel de implicare în dispariția surorilor Iordache. Interesant este faptul că toate cele trei surori au avut relații amoroase cu „mâncătorul de femei”. Toate trei fete ale familiei Iordache au fost văzute ultima dată în viață în timp ce se aflau în mașina lui Vasile Lavric.

Cornelia Iordache, mama celor trei surori, l-a acuzat de fiecare dată pe Lavric că ar fi fost implicat în dispariția fetelor sale. Procurorii au făcut verificări și în 2006 și în 2014, însă nu au putut să-l pună sub acuzare pe bărbatul din Rădăuți pentru comiterea infracțiunii de omor.

Probabil, frustrați de faptul că nu au putut demostra că Lavric este un criminal în serie, procurorii i-au întocmit bărbatului în anul 2014 un dosar penal pentru o tentativă de omor săvârșită în anul 2000 asupra fostei sale soții, Nicoleta Lavric, cea care avea să dispară prin 2005. Vasile Lavric a fost arestat preventiv, a intrat în greva foamei, a fost plasat în arest la domiciliu și ulterior condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare.

Cazul odios al bărbatului de la Caracal, care lua tinere la ocazie și le omora, aduce aminte de povestea „mâncătorului de femei” de la Rădăuți

 

 

 


 

 

Adauga comentariu